Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Neamţ

uniţi pentru viaţa
Tel verde
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Neamţ

Premierea fazei locale a Concursului Naţional „Mesajul Meu Antidrog - ediţia a V-a”


Marţi, 24 iunie 2008, la Biblioteca Judeţeană G.T. Kirileanu, începând cu ora 1100 a avut loc premierea fazei locale a concursului naţional „ Mesajul meu antidrog " ediţia a V-a, concurs implementat prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Neamţ şi finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ.

Prin intermediul acestui concurs, implementat pentru a treia oară în judeţul Neamţ, s-a dorit dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflată într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos; creşterea influenţei factorilor de protecţie la vârste mici pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri şi sensibilizarea populaţiei şcolare în scopul evitării consumului experimental/ recreaţional de droguri şi trecerii de la acesta la cel regulat .

Beneficiind de finanţarea Consiliului Judeţean Neamţ, concursul a avut ca grup ţintă tineri din învăţământul gimnazial şi liceal şi s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: pagină web; eseu literar; film de scurt metraj, spot şi fotografie digitală; arte vizuale (grafică, poster, pictură), imn antidrog şi secţiunea proiecte ecologicse.

 

În cadrul concursului s-au înscris tineri din 9 licee precum şi tineri din cadrul Complexului de Servicii Elena Doamna. Lucrările câştigătoare pe fiecărei secţiuni au fost incluse în faza naţională a concursului, reprezentând astfel cu succes judeţul Neamţ.

La festivitatea de premiere au participat, alături de elevii premianţi, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Neamţ, ai Consiliului Judeţean Neamţ şi ai mass - media locale, suţinând şi apreciind astfel efortul tinerilor de a crea diverse lucrări cu tematică antidrog prin intermediul cărora să informeze şi să sensibilizeze comunitatea cu privire la riscurile şi implicaţiile consumului de droguri şi a implicării familiei în viaţa tinerilor.